Ceaţa fetidă a suburbiei
se caţără pe zidurile neînvinse ale cetăţii
la ceasul nepătruns al nopţii ...
se-mbibă-n muşchii nebuniei.
Dintre gunoaie se ridică vie
ideea unei ruperi dureroase
a nepăsării înrădăcinată-n oase
calcifiate ... de mumie.
Cuţite ruginite-aleargă,
pe străzi neînsemnate de turbare,
să spintece în suflete gregare
a libertăţii amintire vagă.
Însă nici luna roşietică sub nori
nu poate să oprească mintea
ce printre valuri sângerii visa
la ai dreptăţii dulci vapori.
Ceaţa fetidă a suburbiei
pluteşte grea peste cadavrele cetăţii,
căci la fixatul ceas de nepătruns al morţii
acoperă urâţii zori ai nebuniei.
4 comentarii:
Dar de ce atîta ceaţă? Soarele unde e? Versurile sunt frumoase, dar exprimă prea multă tensiune... Un scriitor celebru spunea "A-ţi trăi viaţa e relativ simplu, a trăi ceea ce scrii ar fi o adevărată provocare..."
Numai bine.
pai hai sa ne citim cu placere :)
Am scos anu' vechi din casa
Am pus de toate pe masa
Si astept anu' ce vine
Plin cu bucurii-ciorchine!
La multi ani!
Cu drag, ela!
pai de ce nu mai scrii?
Trimiteți un comentariu